„Plouă ca o lungă aducere aminte. Altcândva, când rosteam numele echipei Steaua, sau Universitatea Craiova, al Rapidului sau al lui Dinamo, simţeam un tremur în voce ca atunci când rostesc numele râului Olt…Astăzi, în culcuşul acestor formaţii plouă cu ouă de broască”(fragment din scrisoarea trimisă de Fănuş Neagu, de pe patul de spital, domnului Ovidiu Ioaniţoaia , în urmă cu 2-3 săptămâni ). Luni, 23 mai, aveam de gând să –mi mai ostoiesc durerea retrogradării Ştiinţei, scriind câte ceva pe acest subiect. A venit dimineaţa de marţi, cu trista veste. M-am gândit să încep acest material chiar cu cuvintele lui Fănuş Neagu, cuvinte de tristeţe despre fotbalul românesc , în general, şi în special despre echipele fanion ale fotbalului naţional, printre care şi Universitatea Craiova. Ştiam cât de mult iubea Fănuş Neagu echipa olteană, chiar dacă marea lui iubire era Rapid (iată câteva cuvinte –declaraţie de dragoste ale lui Fănuş Neagu: „Pentru mine, Rapidul e o dimineaţă aurie de toamnă, când în gările din Câmpia Bărăganului şi Dobrogea, unde trenurile opresc o singură clipă, zeci de oameni se aruncă în vagoanele amorţite de somn, ca să intre în Bucureşti pentru două ore, atât cât joacă Rapidul…Rapidul e cel mai scurt drum dintre culmea gloriei şi Valea Plângerii”).
Lacrimi, durere, la plecarea lui Fănuş Neagu, poetul prozei româneşti, regele metaforei ! Rămân cărţile, rămâne regatul metaforelor, rămân amintirile despre scriitorul Fănuş Neagu dar şi despre omul Fănuş Neagu, iubitor pătimaş al vieţii („Eu am iubit vinul bun şi petrecerea”…Iubeam viaţa ca un desfrânat şi n-o căutam decât pe drumuri de pierzanie, de hanuri şi de dragoste ! Oho, ce nemernic am fost ! Oho, şi nu-mi pare rău deloc !”- Fănuş Neagu).
În semn de modest omagiu adus omului, viveurului Fănuş Neagu, am să fac loc aici, pe lângă rânduri despre Universitatea Craiova, unui scurt istoric al Minervei, până mai ieri, hotel, restaurant, cu cramă, cu grădină de vară, monument arhitectural, brand al Craiovei, printre altele, şi unul din „sediile” boemei, în care se mai întâlneau artişti, scriitori, la o cafea, la un şpriţ şi unde circulau idei, proiecte, vise, vorbe de duh, butade.
Zilele trecute am fost în Oltenia, să revăd Craiova, locurile dragi mie. Într-o zi am ieşit la plimbare pe Calea Unirii. Am ajuns la intersecţia cu străzile Mihail Kogălniceanu şi Sfântul Dumitru. Două clădiri mari, vechi şi frumoase se privesc „pieziş”, colţuros. Una, Minerva, colţ cu str Kogălniceanu, cealaltă, fostul Hotel Geblescu, colţ cu strada Sfântul Dumitru .Această clădire adăposteşte azi sediul clubului de fotbal Universitatea Craiova. Cele două clădiri au istorii de peste 100 de ani.
În 1897 era inaugurat Hotelul Geblescu, numit aşa după numele boierului oltean. Autorii proiectului, arhitecţii Thoma Dobrescu şi olteanul D Nedelcu. La acea vreme, hotelul era unul de mare lux, depăşind Hanul Puţureanu din Piaţa Veche, altă clădire de patrimoniu, azi, lăsată pradă degradării. Mai târziu, Hotel Geblescu devine Hotel New York, după ce este renovat de afaceristul îmbogăţit în America, Nicolae Dragomir. La parterul hotelului funcţiona cofetăria Borănescu, celebră în epocă. Faima ei concura cu cea a cofetăriilor bucureştene Capşa, Athenee Palace, Nestor. În vremea copilăriei şi adolescenţei mele cofetăria a funcţionat sub numele Aida. Chiar sub cofetărie, la subsol, era laboratorul propriu al cofetăriei. Cea mai bună reclamă, care te îmbia şi convingea să calci pragul cofetăriei erau aromele venite prin ferestruicile laboratorului !. Aici mâncam cele mai bune savarine din lume ! De multe ori, seara, nu intram în cofetărie. Mergeam la locul unde se adunau chibiţii, lângă chioşcul de ziare de lângă cinematograful 30 Decembrie. Se încingeau aici discuţii pătimaşe, se făceau echipe, erau demişi antrenori, mă rog, ascultam , participam la aceste adevărate forumuri pe teme fotbalistice, cu competenţii suporteri şi iubitori pătimaşi de Ştiinţa Craiova. Nea Ostrovschi era şeful galeriei şi avea dificila sarcină de mediator între cei pro Ştiinţa şi cei anti, când echipa nu mergea.Peste patimile „tifosilor” olteni, peste vorbe , unele frumoase, altele mai puţin, veneau de vizavi, dinspre laboratorul cofetăriei Aida, valuri de arome care mai „glazurau”, mai îndulceau tonul uneori aprins al „dezbaterilor”. Zilele trecute am dat cu ochii de chioşcul de ziare, aflat pe acelaşi loc în care se găsea în urmă cu peste 40 de ani: la o distanţă simetrică (cca 10 metri) faţă de cele două impozante clădiri. Sigur, nu este acelaşi chioşc, dar există un chioşc amintind de locul de întâlnire al suporterilor Ştiinţei. Chioşcul „priveşte” trist , deopotrivă spre sediul clubului oltean şi spre ceea ce a fost odată Minerva ! Şi clubul şi Minerva trăiesc momente deloc fericite. Ştiinţa se prăbuşeşte (sediul, chiar dacă e vechi de peste 100 de ani, se ţine bine), Minerva, afectată serios după cutremurul din 1977 nu mai funcţionează la superlativ, ca altă dată : hotel, restaurant, cofetărie, grădină de vară, cramă.
În 1898, la un an după inaugurarea Hotelului Geblescu, începe construcţia unei clădiri impunătoare, după planurile aceloraşi Thoma Dobrescu şi D Nedelcu. Complexul Minerva e situat vizavi de Hotel Geblescu. Inaugurarea a avut loc în 1903. Complexul Minerva cuprindea la etaj camerele de hotel iar la parter restaurant ,celebra sală Maură , construită, decorată într-un autentic stil arhitectonic arab, cofetărie, braserie, cramă, terasă de vară. Azi, mai funcţionează rar sala Maură, care găzduieşte nunţi. Nu mai e nici cofetăria, nici braseria, nici crama cu ziduri groase de cărămidă şi cu arcade largi, generoase, nici grădina de vară. Funcţionarea hotelului, într-adevăr, implică un risc mai ridicat, având în vedere scuturătura din 1977.În 1977 chiar au fost voci care au propus demolarea Minervei, cutremurul afectase destul de serios clădirea, aceasta prezentând un grad (mai) înalt de prăbuşire. Totuşi, clădirea a rezistat la cutremurele care au urmat celui din 1977. Acum câteva zile, spaţiul unde era cofetăria era de închiriat, în locul braseriei au sediul nişte firme, crama este închisă, grădina la fel. Păcat ! Doar câteva nume care au înobilat cu prezenţa lor, de-a lungul timpului, Complexul Minerva: Manu Nedeianu, Ion Vasilescu, Maria Tănase, Ioana Radu, Mia Braia, Charles de Gaulle, Ciu En Lai, Geo Barton, Amza Pellea şi întreaga generaţie de aur a teatrului românesc, Ion Caraion.Poate, cine ştie, Minerva îşi va recăpăta strălucirea de altădată ! Poate că vecina de vis-a-vis, Hotelul Geblescu-New York- cartierul general al clubului de fotbal Universitatea Craiova se va scălda în lumina alb-albastră ! Aici vor veni tinerii, mai puţin tinerii să –şi manifeste iubirea pentru echipă, bucuria victoriilor interne şi internaţionale.Mi-am adus aminte de acel memorabil spectacol ad hoc al Cenaclului Flacăra , din 1983, când 50000 de olteni sărbătoreau în faţa Hotelului Jiul victoria în meciul cu Kaiserslautern şi calificarea în primăvara fotbalistică europeană !… Deocamdată ,azi, cofetăria Minerva nu mai există, să intru să beau un Pepsi, ca pe timpuri, iar în faţa sediului clubului de fotbal, în locul mulţimilor entuziaste, se adună protestatarii, manifestând pentru salvarea de la pieire a „campioanei unei mari iubiri”, Ştiinţa Craiova. De aceea, de câte ori voi reveni la Craiova voi sta retras, în câte o seară, lângă chioşcul de ziare şi voi privi la cele două clădiri încărcate de istorie…
Ion Drăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu