1. „Străzile
au amintiri”.Strada Madona din Craiova anilor ’50 – ’60 ai secolului
trecut era plină şi pe-o parte şi pe alta, de jos, de la intersecţia cu str
Calomfirescu, până sus, la magazinul Englezu’, la intersecţia cu str Unirii, de
felurite magazine, ateliere, prăvălioare. Găseai de toate, de la alimente, la
croitorii, de bărbaţi şi de dame, de lux (croitoriile !), până la atelierul de
lăcătuşerie al lui nea Sandu – minte - ngustă. Câteva repere: pe str Madona, colţ
cu str Ioan Maiorescu era prăvălia lui Bonciu de unde puteai să cumperi cea mai
bună pâine neagră din lume, caldă, bine prăjită, cu mirosul acela ...nu pot să-l
„traduc” în cuvinte!. Vizavi,colţ cu str Matei Basarab era o mică alimentară,
cu podeaua de lemn mereu mirosind a
bradolină. Aici găseai de toate. De toate însemnând (nu doar) bomboanele mele
preferate, scoase din acele borcane –paralelipiped, vârâte cu „lopeţica” în
cornete de hârtie, apoi puse pe cântar,
biscuiţii Eugenia, câteodată smochine, portocale, şi chiar marmeladă, de poftă,
pentru că nu mă dădeam în vânt după ea, ci după felul tacticos în care
vânzătoarea o tăia cu cuţitul (ca un satâr) de lemn, o lua din lădiţa de lemn
şi o punea pe cântar. Mai sus, pe aceeaşi parte, era prăvălia lui nea Tomiţă
Armăşescu, cu ziare, reviste, ţigări.De-aici îşi cumpăra tata ziarul „Înainte”,
ţigări, şi mai stătea la o şuetă cu nea Tomiţă, cu alţi vecini . Cât vorbeau
ei, eu ...mă cultivam! Citeam pe litere (la început, doar cele de tipar)
titluri din Scânteia, Sportul popular. Când mă-ncurcam în ştiinţa cetitului,
mai întrebam !. Lipit de tutungerie, era anticariatul soţilor Gheorghiu. Pentru
mine, tutungeria şi anticariatul au fost primele biblioteci - săli de lectură
pe care le-am frecventat. Câteodată, iarna, în vacanţe, dar mai ales în
vacanţele de vară, venea de la Bucureşti, la bunici, Cucu, fiul
accademicianului, literatului recent dispărut dintre noi (11 decembrie 2011)
Mihnea Gheorghiu. Cucu nu avea mulţi prieteni pe str Madona, dar mă număram
printre ei. Aveam acces restricţionat la cărţi, dar oferta rămânea oricum,
generoasă. Când am mers la şcoală, în clasa I-a, citeam cursiv, datorită
exerciţiilor de-acasă, din tutungerie şi
anticariat, spaţii puse generos la dispoziţia autodidactului din mine. Chiar
vis a vis de anticariat era casa noastră. Mai sus de casa noastră era Ştefan ,
coaforul de lux. Avea o motocicletă Simpson şi o soţie blondă, Marga. Toată
ziua repara la ea. La motocicletă. Din curtea unde ne jucam noi, copiii, îl
auzeam strigând:Marga, adu sculele! Câteodată îi cerea asistentei Marga,
sculele să lucreze femeile (la părul permanent !), nu sculele de reparat
motocicleta. Noi îi iubeam, pentru că nenea Ştefan ne mai plimba cu motocicleta,
iar câteodată, când ne chema tanti Marga, intram în coafor, printre cucoanele
vârâte cu capul în „coifurile” acelea imense, şi ne mai parfuma pe creştet cu
doi trei stropi de apă de colonie. Şi mai era mai sus de anticariat o croitorie
de lux, şi mai era şi nenea Brădeanu, bătrânul ceasornicar, şi nea Aniţa, care
repara de toate, şi nea Sandu-minte-ngustă, lăcătuşul, şi un fotograf, şi un
cismar, şi tocilarul Paulon care avea atelier pe str Matei Basarab, lângă
Fântâna purcarului, şi croitorul Doancă, şi doctorul Creţu,... Şi mai era...şi
mai era...Sunt doar o parte din „locaţiile de comerţ, producţie şi prestări
servicii” pe care le puteai „accesa” în acele vremuri dacă te aflai pe strada
Madona. Azi, au rămas toate în amintiri ! Oameni, meserii ! Sigur, timpul nu
iartă ! Şi nici revoluţia ! Cea tehnico-ştiinţifică, desigur! Mulţi oameni s-au
dus, luând cu ei şi secretele unor meserii, îndeletniciri, sau, dacă a avut
cine să ducă mai departe indeletnicirea, aceasta a fost înghiţită de modernism.
Firesc , natural ! Ce e nefiresc şi trist, este că s-a pierdut cu timpul şi
ceva ce ar fi trebuit să nu se piardă: pasiunea, dragul de meserie, de îndeletnicire
, lucrul cu drag, de drag ! S-a întâmplat şi se întâmplă, deprofesionalizarea
românilor, a României. Şi când te gândeşti că această ţară „ştia, amărâta, să
facă de toate!”. M-am luat cu scrisul, cu amintirile, despre oameni, meserii - unele,
definitiv dispărute, altele, „updatate”, retehnologizate - nu din nostalgie
pentru orânduirea politică ante 89. Dacă e nostalgie (şi este !), aceasta se
datorează amintirii vârstei de aur, copilăria, şi, mai ales, amintirii acelei
realităţi care acum rar o mai întâlneşti, şi anume, dragul de meserie, dragul
de lucru bine făcut, conştiinţa lucrului bine făcut, producător de bucurie deopotrivă ţie şi semenilor, profesionalismul!
2.Deprofesionalizarea
României. Mi-am amintit de meseriaşii de pe strada Madona, câţiva, dar, generic, este vorba de toate
meseriile, meseriaşii, de profesioniştii
care azi sunt pe cale de dispariţie.Sigur, meseriaşii acelor vremuri ar
fi astăzi total depăşiţi în meserie de tehnica avansată, de robotică, de IT, dar,
repet, aveau acel drag, acea pasiune pentru lucrul făcut bine, de calitate ! Ce
găsim azi, pe piaţa muncii şi a desfacerii produselor muncii? Lucru de mântuială,
lasă-mă să te las, lasă mă, că merge-aşa, incompetenţă, profesionalism tinzând
spre 0 (meserie, ce-ai cu mine, că eu n-am nimic cu tine ?), înşelătoria,
scamatoria, lucru puţin şi de mântuială, oameni nepotriviţi în locuri (de muncă
sau de conducere) nepotrivite, marfă românească de proastă calitate, să zic aşa,
furatul căciulii. O atitudine-exemplu: pe la începutul anilor ’90, când
industria românească era un morman de fiare vechi dar măcar agricultura se
făcea modern („greşise” vechea orânduire) pe suprafeţe mari, noi am importat grâu de 2
milioane de dolari.Mi-ar trebui zeci de pagini să exemplific sindromul
dezvăţării românului de comunistul învăţ al muncii prin uzine, fabrici şi pe
ogoare. Toate acestea le ştim, le trăim amarnic, astăzi, în vremuri de
analfabetizare , deprofesionalizare, deromânizare, decredibilizare a românilor,
a României, în România şi dincolo de hotarele ei! Scriam „en detaille”, mai sus despre micii mei meseriaşi de pe strada
Madona a copilăriei mele, de fapt, scriam despre vremuri când trăiau iubiţii
mei părinţi şi eu atunci, eram ferit de toate relele epocii, dar , dacă ar fi să vorbim...”en gros”, ce am putea
spune acum, cu glas blând, despre politicile descurajante din industria,
economia, agricultura ţării, despre fabrici şi uzine, unele decapitalizate şi
vândute pe doi bani răi, altele ajunse ruine, devalizate, jefuite, pur şi
simplu, despre milioane de hectare de pământ lăsat pârloagă, despre descurajantele condiţii (nu numai
materiale) în care lucrează (aici, în ţară) astăzi un medic, un cercetător, un
profesor, un actor, un ţăran Ce mai
funcţionează azi, pe lângă „dobânda, avocaţii şi rugina”? Cultul promovării
nonvalorii şi terfelirea valorii.”Contraselecţia ne doare/E ca o crimă de
omor/Pornită contra fiecărui/Şi împotriva tuturor”…”Unde-s fabricile
noastre/Unde-i truda ce ne-a frânt/Unde-i sănătatea noastră/Unde-i dreptul la
pământ ?”…”Unde e Cultura ţării/Unde-i dreptul la liceu/Unde-i pacea
bătrâneţii/Ce-aţi făcut cu Dumnezeu?”
Unde-i sănătatea ţării şi a oamenilor ei ?
3.”Daţi banii noştri pentru SĂNĂTATE !”Când scriu aceste rânduri(joi, 12 ianuarie 2012,
ora 19) o televiziune transmite imagini de la Tg Mureş cu o demonstraţie
paşnică pro Arafat, de fapt, pro SMURD. „Murim, luptăm, şi SMURD-ul apărăm!”,
scandează coloana formată din peste 3000 (după estimările crainicei) de români
şi etnici maghiari. Frumos gest de solidaritate al unor români şi maghiari cu
un palestinian, dr Raed Arafat, cel care a început la Tg Mureş, în urmă cu 20
de ani, construcţia SMURD-ului. Şi eu
sunt de părere că trebuie bine gândită această Lege a Sănătăţii, pentru ca ea
să nu se îndrepte ca o armă letală împotriva tuturor, (vremelnic)sănătoşi sau nu. E posibil ca în 2-3 ani SMURD-ul construit cu
sacrificii de dr Arafat în 20 de ani să fie sufocat de concurenţă neloială şi
de clientelismul politic. Acest risc trebuie eliminat.Ce-ar spune azi AP despre
toate acestea, despre deprofesionalizarea României, despre prigonirea şi
terfelirea valorilor ? De fapt, nu ce ar spune, ce spune AP ? „Vrem un doctor
la Ţară bolnavă/Ce nu are nici loc în salon/Au slăbit-o cu voia netrebnici/I-au
adus maladii de import/I-au luat bucuria lucrării/Destinându-i tăcere de
mort”...”Cum tu te-ai născut că atâţia/Veniră de milă la plânsu-ţi /Când albă
ţi-e pâinea priveşte tărâţa/Cu suflet milos fii tu însuţi”...”Când tu ai şi pat
şi mâncare/Să nu uiţi de lumea ce n-are”...”Problema e una şi este vitală/Când
eşti sănătos şi nimic nu te doare/Să ştii că destui zac în boală”... „Să fii ce
ai fost şi când tu ai de toate/Să nu te falsifice rangul/Pronunţă acum
libertate, dreptate/Nu ţine-mbuibaţilor hangul”...”Pe cei învăţaţi doar foloase
a trage/De Ţară nimica nu-i doare/Ei chiar Revoluţia vrură s-o bage/În vilele
lor, servitoare”...”Loveşte în cei ce se simt foarte bine/Cu capul de om jucând
polo/Construcţia lumii începe cu tine/Şi nu de la tine încolo”...”Nu e ţara
ţărmul roz/Vila de vacanţă/Noi muncim, noi facem cozi/Fragezi în speranţă/Mai
ieşiţi din adăpost/La lumina zilei/Tu cel laş şi tu cel prost/ paraziţi ai
pilei/ Revoluţia e-n noi/Flacăra sporiţi-i/Nu e cale înapoi/Jos
îmburgheziţii/Jos, adică pe pământ/ Şi cu noi la treabă/Unde muncitorii sunt/
Şi copiii-ntreabă!”
Ion Drăgan
