Cu mândrie oltenească am aflat din presă despre victoria Centrului de Cardiologie Craiova: Curtea de Apel Craiova a suspendat acţiunea de comasare a Centrului Cardio cu Spitalul de Urgenţă Craiova!. Chiar dacă e doar o „victorie de etapă”, ea este dătătoare de moral, de speranţă că acest Centru…vital, nu va fi asimilat, nu va fi depersonalizat juridic. La fel de mult m-au bucurat atitudinile, faptele de conştiinţă civică ale jertfelnicilor medici şi ale edililor oraşului Bălceşti, anume, de a nu închide porţile Spitalului. Aici, în roluri aparent schimbate, medicii, prestând pro bono întru sănătatea semenilor, „investesc” sufleteşte, „capital” uman, în vreme ce edilii fac tot posibilul pentru a „perfuza” în soluţii material financiare, (euro) „vitaminele” necesare bunei funcţionări a organismului viu care este Spitalul din Bălceşti. Bucuria pentru victoriile celor două instituţii este una totală, neumbrită de energii consumate spre a face reproşuri la adresa perdantului. La ce ar folosi, cui ar folosi ? Importantă este victoria Spitalelor, victoria speranţei de viaţă ! „Cazuistica” viitoare va reconfirma- e convingerea mea şi cred că nu numai a mea- utilitatea funcţionării Centrului de la Craiova şi a Spitalului de la Bălceşti în condiţii de demnitate şi personalitate juridică neştirbite. Va fi cea mai puternică probă, cel mai puternic argument că soluţia comasării ( Craiova), respectiv desfiinţării (Bălceşti) n-au fost soluţii judicios alese. Dar, destul despre „actualitatea medicală la zi” în Craiova şi Bălceşti!. Ce înseamnă Craiova, ce înseamnă Bălceşti, privindu-le altfel ? Mă opresc din scris şi butonez canalele tv de ştiri. Mai sunt întâmplări triste prin ţară, Oana, Pepe, Monica, Irinel pierd teren mediatic. Ştirea zilei este despre fapta unui fost poliţist craiovean, care şi-a împuşcat mortal soţia, şi-a rănit grav fiica, apoi a încercat (şi a reuşit ) să –şi ia viaţa.În oraşul Bălceşti este încă tristeţe, suferinţă, dar la Spital se pare că nu se întâmplă nimic rău, adică sănătatea este tratată cu iubire, vocaţie, respect, responsabilitate… Ca orice romantic, vă propun , boieri dumneavoastră, o plimbare mai altfel, prin istoria celor două oraşe, Craiova şi Bălceşti.
…Îmi amintesc de vremea când, de mână cu părinţii, mergeam câteodată, spre seară, la o plimbare în English Park-ul Craiovei. Părculeţul era străjuit de Casa Albă, ARLUS (acum, sediul Primăriei), Judeţeana de Partid( azi, Prefectura Dolj), vechea Bancă de Scont (în care funcţiona atunci, printre altele, redacţia ziarului „Înainte”) şi celebrul bloc de locuinţe cu magazinele de la parter. Nu erau mai mult de 200-300 de metri de la noi de-acasă până în English Park dar eu, motivat de o sete închipuită aveam oprire obligatorie la ţâşnitoarea aflată la intrarea în parc dinspre fosta Bancă de Scont (redacţia „Înainte”). Şi acum îmi răsună în minte glasul mamei: cu grijă, mamă, că e rece !. Câteodată, din părculeţ mai mergeam la slujba de vecernie la Biserica Sfântul Ilie aflată în spatele blocului cu magazine la parter şi faţă-n faţă cu frizeria pentru cei mici, „Ciufulici”. Mi-a fost şi îmi este dragă această biserică, la fel ca şi Madona. Şi ca toate bisericile. De câte ori intru într-o biserică am sentimentul că sunt alături de mine iubiţii mei părinţi, aşa, ca pe vremurile copilăriei, adolescenţei, când mergeam la biserica Madona sau la biserica Sfântul Ilie. Ce ar trebui să ne (re)amintim despre această biserică ? Este ctitoria boierului oltean Ilie Otetelişanu, care-şi numea ctitoria „ a mea dulce nădejde, biserica mea din Craiova”. Sfânta construcţie a fost ridicată probabil (prima pisanie s-a pierdut, dar, din testamentul găsit la Mănăstirea Hurez, rezultă că a fost construită) între 1710 şi 1725. Până la cutremurul din 1838 biserica n-a suferit nicio reparaţie. În 1840-1841, Iordache şi Grigorie Otetelişanu restaurează din temelii biserica. De pictură s-a învrednicit pictorul Constantin Lecca, tatăl Cleopatrei Poenaru, muza care l-ar fi inspirat pe Eminescu să scrie „Pe lângă plopii fără soţ”. În 1892-1893 biserica este repictată de bucureşteanul Ioanid, sub atenta îndrumare a maestrului său, Gheorghe Tattarescu. Cu sprijinul financiar al parohiei „Sfântul Ilie” şi prin strădania boierului Iordache Otetelişanu a luat fiinţă în 1833 Şcoala Lazaro-Otetelişanu, prima şcoală de fete din Ţara Românească. O altă ctitorie, de la 1746, a vornicului Barbu Otetelişanu este şi biserica de la Beneşti, un sat care azi este un cartier al oraşului Bălceşti. La 100-200 de metri de biserică se înalţă conacul, încărcat de istorie şi de poveşti frumoase. Aici , la Beneşti-Bălceşti s-a născut şi a copilărit Petrache Poenaru, ilustrul nepot de Otetelişeni, inventatorul tocului rezervor.Dacă astăzi există spitalul din Bălceşti, mult li se datorează şi boierilor Otetelişeni. La 20 iunie 1898 se înfiinţa Spitalul din Otetelişu (aparţine azi Bălceştiului)cu 15 paturi ordinare şi 5 paturi suplimentare, chiar în conacul Otetelişenilor.În 1905 spitalul s-a mutat chiar în com Bălceşti unde a funcţionat provizoriu, până în 1908 în clădirea primăriei. Apoi, în noua clădire funcţionează până în 1960 când raionul Bălceşti este desfiinţat. De atunci şi până azi, Spitalul funcţionează în sediile fostului Comitet Raional de Partid. Din 2002 Bălceştiul a devenit oraş iar Spitalul are arondate 19 localităţi cu aproximativ 44.000 de suflete. S-au născut aici, în Bălceştiul de azi, vechile sate-comune, ori în imediata apropiere, oameni de mare valoare. Aminteam mai sus de Petrache Poenaru. Continuăm cu Ion M Avram, dascăl de elită şi diplomat de carieră, născut în 1929 în comuna Laloşu, Ştefan Dumitrescu, (născut în24 aprilie 1950 în com Valea Mare, aproape de Bălceşti) autor al continuării romanului Delirul de Marin Preda, un demers blamat de unii, apreciat de alţii, dar şi autorul unei piese de teatru , „Râsul”, scrisă în 1977 şi jucată în 1981 la sala Majestic sub forma de spectacol- lectură, de actori ai Teatrului Giuleşti. Piesa în 14 tablouri a primit Premiul Uniunii Scriitorilor Români. Florentin Smarandache, născut în 10 decembrie 1954 în Bălceşti, trăitor în America, prof univ dr la Facultatea de Matematică a Universităţii New Mexico din Gallup. La începutul anului 2000 avea 38 de cărţi publicate, de matematică, filosofie, beletristică. În 1980 Florentin Smarandache lansa paradoxismul, cultivând în poezie „absurdităţile normale”, realităţile duale, oximoronice. Nu am expertiza să comentez cu exigenţă înalt literară, dar, se pare că acest curent iniţiat de olteanul din Bălceşti a prins bine în anumite cercuri literare din întreaga lume. La urma urmelor, olteanul nostru este deschizător de drum, ca şi un alt oltean, Eugen Ionesco, în teatrul absurd.Închei acste rânduri prin a-mi exprima din nou, în scris, bucuria pentru victoriile de la Craiova şi Bălceşti, şi mă mai bucur că poate v-am făcut să vă aplecaţi privirile, boieri dumneavoastră, spre Craiova şi Bălceşti, altfel…
Ion Drăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu