Sâmbătă, 17 septembrie 2011. Zi frumoasă, caldă, aşa cum a fost şi ziua de
15 septembrie 1982. Cum de mai ţin eu minte că a fost o zi frumoasă acum 29 de
ani? Simplu: am fost pe stadionul „Central” din Craiova, spectator la meciul U
Craiova - Fiorentina, din Cupa UEFA. Păi, se poate uita că a fost senin şi
cald, şi afară, şi în suflete? Era
meciul cu care Craiova începea campania (fotbalistică) de „integrare” în Europa.
Fotbaliştii din ţara lui Dante s-au deplasat la Craiova convinşi că vin la un
antrenament cu public, aşa, ca un galop de sănătate, fără griji, fără efort,
într-un paradisiac sejur turistic. Ei, bine, avură surpriza să constate că
oltenii, ospitalieri din fire, iubitori
de literatură italiană (studenţi, de !), le construiră italienilor un
„holospaţiu” dantesc, să se simtă ca acasă !Reuşita fu a leilor albaştri, cei de pe dreptunghiul verde, şi a celor
peste 30.000 din tribune. Pentru italieni, groapa cu lei albaştri de la Craiova a fost
l’nferno ! Au pierdut cu 1-3 ! Pentru noi, era începutul ascensiunii pe drumul
spre paradisul fotbalistic european ! Dar, toate acestea se întâmplau ehe, în
secolul, în mileniul trecut ! Amintirile le-am păstrat şi le-am trecut şi pe
ele veacul şi mileniul. Sunt amintiri frumoase şi le iubesc. Şi ele pe mine,
pentru că nu mă lasă să le uit. Vorba cântecului, „amintirile mă urmăresc”.Frumoase
şi triste ! Câteodată mă întristează, dar tot le iubesc !. E o întristare care
doare aproape fizic. O durere...dantescă, atât de trist şi de frumos pusă în
cuvinte, în Divina comedie: „Nessun
maggior dolore che ricordarsi del tempo felice nella miseria”. Da, este trist ,
este dureros să-ţi aminteşti astăzi, în Craiova celor 5 stadioane în ruină, de
Craiova fotbalistică a anilor ’70-’80, un oraş incandescent, un adevărat
vulcan, un adevărat...Vezuviu (activ !), ca să fim în ton cu ţara (nu numai
fotbalistică a) lui Dante. A trecut ceva vreme de atunci !Vulcanul s-a stins
încet, încet, iar azi este total inactiv !
A rămas cenuşa, risipindu-se, parcă dintr-o urnă funerară, în toate cele
patru zări. Sigur, stingerea vulcanului n-a fost deloc una naturală. Forţe
malefice, unele dinăuntru, altele dinafară, unele din amatorism, din nepricepere, din neştiinţă, altele cu
bună ştiinţă (şi cu rea voinţă) au
reuşit (tristă şi înjositoare, degradantă „performanţă”!) să dezactiveze
Ştiinţa Craiova, să scoată din întrebuinţare, cum spuneam, 5 stadioane, 5
focare de fotbal . Şi totuşi, chiar dacă astăzi, acum, nu pot vorbi decât
despre „nostalgia unei mari iubiri”, eu mai sper în reînvierea (spiritului)
„campioanei unei mari iubiri”,în reactivarea vulcanului ! Eu cred că va mai fi
o primăvară a fotbalului craiovean-oltean-naţional ! Va mai fi un 16 martie
1983 (ca stare de spirit), vor mai fi motive (strict fotbalistice) să se adune
50.000 de olteni în faţa hotelului Jiul din Craiova, ca atunci, în faţa lui
Adrian Păunescu şi a membrilor Cenaclului Flacăra, la acel spectaol ad hoc unde
şi-au manifestat împreună bucuria
victoriei în meciul cu Kaiserslautern (1-0), scandând lozinci de iubire pentru
idolii gazonului, dar şi cântând cântece de iubire de ţară, cântece patriotice,
aşa cum se întâmpla la spectacolele Cenaclului Flacăra, adevărate lecţii
itinerante. Spectacole –manifest de bucurie, de iubire pentru limba română, de
iubire pentru istoria acestei ţări, de iubire pentru semeni , de iubire pentru
valorile româneşti şi cele universale, de iubire pentru pacea lumii. Istoria Cenaclului consemnează recordul
absolut de la Craiova, din 16 martie 1983: peste 50.000 de spectatori la marele
spectacol-manifest de iubire, poezie şi muzică ! Cenaclul Flacăra (născut în 17
septembrie 1973), părintele acestuia, Adrian Păunescu şi „campioana unei mari iubiri”, Ştiinţa
Craiova, nu vor muri niciodată ! Pentru
că aşa le este dat unor „oameni, fapte, întâmplări”, să se nască spre a moşteni
veşnicia !
Ion Drăgan
