CRAIOVA DIN SUFLET

Cuvintele , adunate armonios în pagină, coboară în suflete, (re)construind aici un întreg oraş !Prin forţa amintirii, Craiova veche reînvie, trăieşte, contemporană cu Craiova mileniului 3 ! În materialul „Imagini din veacul trecut” apărut în 16 ianuarie în GdS (mulţumesc, doamnă Mirela Marinescu !) se reconstruia (doar un detaliu din) Craiova începutului de veac 18. E mult, e puţin de-atunci ? Depinde la ce raportăm acest timp. Oricum, timpul este constanta, noi suntem cei care trecem…

Din această perspectivă, a timpului fără… timpuri, prezent, trecut ,viitor, pornind de la aşezarea antică Pelendava şi până azi, trecutul istoric al urbei trebuie să fie contemporan deopotrivă, cu prezentul şi (fi-va, sperăm), cu viitorul. Este o datorie de conştiinţă şi de suflet, o datorie faţă de trecut, prezent şi viitor, pentru noi , prezenţii clipei, de a construi-reconstrui- restaura-conserva trecutul , în acelaşi timp cu proiecţiile, construcţiile viitorului.

Păstrăm cu toţii amintiri despre „cel mai frumos oraş din lume”, reconstruind în spirit, ori de câte ori ne este dor, adică mereu, Craiova naşterii, copilăriei, maturităţii noastre, cu tot ce au însemnat şi înseamnă părinţii iubiţi, oameni dragi, prieteni (şi neprieteni), anonimi, case cu poveşti istorice, case cu locatari anonimi, cu poveştile lor, unele triste, altele frumoase, străzi cu parfum de tei, ori purtând încă „amprenta” paşilor vreunui literat ori om de ştiinţă ivit de pământul şi bucata de cer, binecuvântate de Dumnezeu cu numele de Oltenia.

Craiova mileniului 3 trebuie să se înnoiască mereu, cu vechea, străvechea Craiovă ! Părerea mea. Dar, pentru ca oraşul să rămână viu, la toate timpurile, conjugările şi diatezele (chiar şi antitezele !) , pe lângă „patrimoniul” personal, bine conservat în suflete, de fiecare, pe lângă cuvintele scrise, adunate în tomuri, peste care se poate aşterne colbul uitării, nepăsării, ignoranţei, ESTE NEVOIE DE FAPTE. Din grija aleşilor – edililor – mandataţilor de azi şi de mâine, nu trebuie să lipsească acest nobil… mandat de aducere aminte a trecutului reprezentativ pentru oraş şi oamenii lui.

Scriu aceste rânduri după o „plăcută zăbavă a cetitului”…electronic, pe net, a materialului din GdS. Mi-am amintit de un loc din Craiova, încărcat de istorie şi de…propriile-mi amintiri din vremea copilăriei ! Hanul Hurez . Aici, pe locul viran de lângă ruinele unui zid al vechiului han (pentru noi, sugestia unui castel), am „pus în scenă” „Romeo şi Julieta”, după un scenariu bazat pe poveşti auzite de pe la părinţi sau prieteni mai mari, cum era Florin (licean), care locuia chiar pe strada Hurez, şi care era şi „regizorul” piesei. Ne-a pus să aducem fiecare , de-acasă, „decorul şi recuzita”: pături (mantii), cearşafuri (rochii), pană de gâscă (de scris !), pălării, de dame şi de bărbaţi, săbii de lemn, şi chiar o cutie de pudră Chanel nr 5, pentru machiaj… A fost bătaie, între noi, băieţii de pe strada Madona, pentru rolul Romeo, mai exact pentru scena sărutului cu Julieta – Claudia, o fată frumoasă, cu ochii verzi, de care eram îndrăgostiţi toţi băieţii, ehe…încă de pe vremea când eram colegi la Grădiniţa de lângă biserica Madona…

Desigur, pentru mine, aceste amintiri au valoare neconvertibilă, acea fărâmă de zid a vechiului han rămâne nesupusă intemperiilor uitării, dar, pentru memoria colectivă, a prezenţilor şi viitorilor, este important să se ştie istoria Hanului Hurez, ce a însemnat el în arhitectura oraşului, în viaţa spirituală,, economică, comercială, chiar politică, în devenirea oraşului.Azi, de fapt, de ani buni, zona este un veritabil şi periculos focar de infecţie, unde convieţuiesc dezmoşteniţi ai soartei, alături de şobolani.Magherniţele, fără apă curentă, canalizare, fără curent electric, stau să cadă.Din paginile GdS au pornit nenumărate semnale- apeluri către conştiinţe, întru cercetarea şi purtarea de grijă a acesor vestigii istorice, atât cât se mai văd din mormanele de gunoi şi dejecţii. Este târziu, dar nu foarte târziu pentru încercarea măcar de a restaura –conserva atât cât a mai rămas din ruinele acestui han. Aici, în acest perimetru , delimitat de străzile Madona, Matei Basarab şi fosta Krasnoff, care cobora din Madona în Piaţa veche, este una dintre vetrele istorice ale Craiovei, datând de la începutul veacului 18. Mai sunt alte şi alte asemenea vestigii istorice, culturale, arhitecturale identitare, care aşteaptă să fie scoase la lumina artistic-arhitecturală binemeritată. Tot din paginile GdS am aflat că Primăria are în preocupările acestui an, chiar un proiect european (cu fonduri europene) de revitalizare a centrului istoric. Proiecte sunt, bani europeni se pare că vor fi, Guvern avem, funcţionează, şi, sperăm că îşi va îndrepta azimuturile atenţiei şi spre Craiova de patrimoniu, ce-i drept, situată la cca 250 km distanţă de Curtea Veche a Bucureşcilor.

Dar, până la FAPTELE aşteptate, să reconstruim împreună, Craiova din suflet.Am să scriu mai jos câteva cuvinte sau scurte propoziţii cu valoare de link-uri, inspirat de realităţile Craiovei anilor 60’ -70’ ai secolului trecut. Domniile voastre, dragi cititori ai acestor rânduri, mai ales cei aflaţi acum la tinereţea …primei vârste a bătrâneţii, veţi începe să (re)construiţi în suflete Craiova mereu tânără şi frumoasă a anilor tineri şi frumoşi. Spunea genialul oltean Marin Sorescu, despre Craiova, într-o împrejurare cvasi publică: „Da, Craiova este un oraş frumos, dar este şi mai frumos pe dinăuntru”. Cu toţii purtăm pe dinăuntru, în suflete, Craiova, cel mai frumos oraş din lume ! Poate, unele „link-uri”, cuvinte –cheie, le voi dezvolta aici, sub forma unor amintiri, prin bunăvoinţa GdS şi, desigur, în măsura în care , rândurile scrise vor putea să ajungă în suflete domniilor voastre, fie doar şi pentru a vă reconfirma, prin propriile amintiri, că într-adevăr, Craiova este cel mai frumos oraş din lume ! Aşadar, Biserica Madona Dudu, SM 1( Liceul Nicolae Bălcescu, azi, CN Carol ), Biserica Sfânta Treime , Teatrul Naţional, Casa ARLUS (actualul sediu al Primăriei), Biserica Sfântu Dumitru, Casa Pionierilor (fosta casă Romanescu), Muzeul de Artă, Cinema Tineretului (era doar 2 lei biletul şi era „în continuare”), stadionul Tineretului (Ştiinţa în A, în 1964 !), English Park, Casa Albă, Parcul Poporului, SM3 (actualul CN Elena Doamna)şi biserica catolică din imediata apropiere (sunt ortodox, dar intram aici, mai ales la sărbătoarea crinului, să ascult muzica sacră cântată la orgă), strada Unirii, Hotelul Palace, vis a vis, Librăria Cartea Rusă, pe colţ, la parterul blocului Popa Şapcă, apoi, pe aceeaşi parte, Liceul de Muzică, mai jos, colţ cu Griviţa Roşie, Farmacia nr 1, strada Maxim Gorki (azi, Madona Dudu), Minerva, Piaţa Veche ( aici veneam cu tata, să cumpărăm, vara, chiar târziu, în noapte, lubeniţă ; iarna, era derdeluşul ideal, de la restaurantul Stănică, colţ cu str Hurez, până jos, la bodega Muma. Ar fi încă alte câteva mii de repere, dar, cu siguranţă, le veţi adăuga dumneavoastră, fiecare după cum a avut şi are grijă să păstreze tânără şi frumoasă Craiova din suflet !

Ion Drăgan