Idele lui Marte 2013. Afară
ninge...răzvrătit! Cohorte de fulgi de zăpadă, comandate de puternicul
generalissim viscol, au pus de un complot împotriva proaspăt instalatei
(calendaristic) la putere, primăvara! Iarna a pus stăpânire „temporar şi pe alocuri”, pe
teritorii mai ales din nordul şi nord-estul ţării, dar, în 2-3 zile, primăvara
va începe contraatacul decisiv, care se va încheia cu victoria...astronomică din
21 martie! Bucuria victoriei va umple pomii de muguri, de flori, de păsărele cu
trilurile lor minunate!
La renaşterea Naturii sunt şi oamenii părtaşi, dornici
şi ei de primenire, de renaştere în suflete a mugurilor speranţei, a florilor binelui,
păcii, iubirii!
Primăvara, mereu anotimpul renaşterii-reînvierii
Naturii (umane), când Cerul coboară peste noi, temeiuri de speranţă şi iubire!
Primăvara, mereu anotimpul
Bunăvestirii Naşterii Mântuitorului!
Primăvara, mereu anotimpul
Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!
Afară
s-a înteţit vântul. Ninge viscolit. Ce poţi să faci pe o aşa vreme? Să-ţi
încălzeşti, să-ţi luminezi sufletul cu amintiri din cel mai senin anotimp al
vârstelor omului, copilăria! Da, e nostalgie, amintire, dar şi terapie! Anti
tristeţe şi anti rid! Desigur, vorbesc aici despre zbârciturile sufletului,
care pot apărea atunci când nu hrănim sufletul cu îndeajuns de multă iubire, cu
mult bine şi frumos, când vremea şi vremurile sunt potrivnice! Or, în aceste
vremuri de criză de toate felurile, de la cea morală la cea economico
financiară nu ne putem lăuda cu un excedent de frumos, de bine, de iubire!
Niciodată nu e îndeajuns de multă iubire, nu e atât de mare prisosul de bine,
de frumos în lume încât sufletul să nu se rideze şi să nu prindă din urmă
trupul, care îmbătrâneşte, firesc, cu fiecare zi ce trece!
Aşadar, arta, muzica venită din
copilărie, pe aripile amintirilor, este ca un exerciţiu de înviorare! Este ca o gimnastică de întreţinere a
tinereţii fără bătrâneţe a sufletului de copil din fiecare dintre noi! N-aş
vrea să se înţeleagă că doar pe muzica
(amintirilor din copilărie a) unei
anumite perioade istorice, politico-economico-sociale se poate exersa acea
gimnastică de întreţinere a sufletului de copil. În orice vreme, şi, mai ales,
în orice vremuri, copilăria nu poate să fie decât senină, curată, bogată în
simţiri, în trăiri!
„În pădurea verde/Veselie
multă/Cu băieţi şi fete/Cântă cucul, cântă/ Cu-cu, cu-cu, a, ha, a, ha/Odiridi,
odirididina, odirididina, uha!”
...Anii ’60. Cam în preajma Blagoveştenelor, „când începe să bolborosească
mielu’- n iarbă”, noi, elevii din corul şcolii repetam de zor această veselă
mazurcă. Sala de muzică era „tapetată” cu tablouri din care „asistau” la
repetiţiile noastre, Beethowen, Bach, Mozart, etc. Parcă erau vii! Aşteptam să
„ne sufle”, când ne mai încurcam la exerciţii de solfegiu. Aş! Nu venea dinspre
ei niciun...sunet! Unii erau color, alţii în alb- negru, unii cu peruci
cârlionţate, alţii fără, unii mai zâmbitori, alţii mai severi. Ne priveau fix,
unii frontal, alţii din semiprofil, după cum îi încremenise întru satisfacerea
curiozităţii vizuale a posterităţii, vreun pictor ori vreun fotograf.
Privind cu ochii sufletului la
toate aceste tablouri, mai adaug unul, pe care îl aşez în rând cu cele ale marilor
muzicieni ai lumii, pentru că el, dragul, dedicatul profesor de muzică Boris
Chelaru, cu nesfârşită dragoste de muzică şi de elevii lui, ne-a deschis ochii
de copii pe aceste portrete de compozitori şi mai apoi, ne-a sensibilizat auzul
spre a auzi (de fapt, a asculta) muzicile create de ei! Sub bagheta lui am
exersat, am cântat, am învăţat teorie muzicală, dar, mai ales, am învăţat să
iubim muzica, am început să (de)prindem tainele, frumuseţile muzicii!
„Am aflat o veste
mare/Spune repede, ce veste ştii/În curând dăm o serbare/O serbare, ce frumos
va fi (...) Eu am scris o melodie/Plină, plină de-armonie,/Ascultaţi ce
melodie/ Dolce, dolce, mezzoforte şi sforzando/Piano, piano,
pianisssimo(...)Şcoala noastră ne-ncetat/O iubim mai avântat/Ea ne-ajută
să-nvăţăm/Noi cu dragoste cântăm”.
Mazurca şi „Repetiţie pentru
concert” (Mozart), cântece din care am citat aici, şi atâtea altele, învăţate
acum 50 de ani la şcoală, nu le-am uitat nici azi! Cum n-am uitat nici
minunatele spectacole ale şcolilor Craiovei,
ţinute pe la sfârşitul lunii mai, aproape de vacanţă, la grădina de vară
a cinematografului „Patria” de pe str Unirii! Îmi amintesc cu cât drag participam noi, elevii de la
Liceul Nicolae Bălcescu” (actualul Colegiu „Carol I”) la repetiţiile dinaintea
acestor spectacole, motivaţi de „duelul” muzical cu eternii rivali de la Liceul
(Colegiul) „Fraţii Buzeşti”!
Citesc într-un ziar, pe net, despre succesul
celor 40 de...ucenici într-ale învăţăturii de carte de la Colegiul „Carol I”
din Craiova, care s-au calificat la Olimpiadele Naţionale 2013, la diferite
materii!.
Azi m-am întâlnit cu Vlad, nepotul meu,
care mi-a spus, cu mândrie, că „trupa” de olimpici a Colegiului unde învaţă el
a dat mai mulţi elevi care vor merge la Naţionale, decât Colegiul concurent. Ce
concurenţă benefică, între elevii celor mai prestigioase Colegii mureşene, „Al
Papiu Ilarian” şi „Unirea”!Succes tuturor, la Olimpiadele Naţionale 2013 care
se vor ţine în diferite oraşe ale ţării, între 2 şi 6 aprilie! Scriu despre
Craiova şi Târgu Mureş pentru că-mi sunt cele mai dragi, dar copii olimpici,
evident, se găsesc în toate şcolile ţării!
Oricât de înnorate, întunecate,
friguroase, viforoase sunt...vremurile în care copiii de azi îşi trăiesc (din
ce în ce mai) prescurtata lor copilărie, şi în ciuda robotizării,
cybercivilizaţiei, atrofierii inteligenţei şi sensibilităţii emoţionale, copiii
de azi nu vor uita, cum n-a uitat niciun copil, niciodată, să caute, să găsească şi să păstreze în
amintiri seninul copilăriei, oricât de mulţi şi trecători nori ar traversa
cerul ei! Pentru că, nu-i aşa, privirea curată de copil, ştie să vadă seninul
de dincolo de nori!
Ion Drăgan
