…Craiova, 4 martie 1977. De trei zile, primăvara învinsese iarna.Calendaristic. Primăvara câştigase o bătălie decisivă, înaintea victoriei finale din ziua echinoxului.Vom mai fi asediaţi de legiuni de fulgi de nea („a mieilor”), cohorte de stropi reci de ploaie sau lapoviţă, care , din munţi, de unde s-au repliat, vor mai ataca sporadic şi diversionist sudul ţării, dar ştiam bine că suliţele de căldură şi lumină din fierbintele sud vor anihila rapid orice pornire revanşardă a iernii.Ştiam că din ce în ce mai mult, „zăpezile vor mirosi a floare” ! Aşadar, după amiază de 4 martie 1977, caldă, parţial însorită. Nimic nu prevestea noaptea de coşmar. Librăria nr 2, intrată în memoria colectivă drept Librăria Cartea Rusă (denumire încărcată ideologic dar salvată de valoarea cărţilor marii literaturi ruse) era în acea după amiază ticsită de oameni. Oameni mulţi şi afară. Motivul aglomeraţiei, lansarea ,în prezenţa autorului, Adrian Păunescu, a volumului „Pământul deocamdată”. M-am numărat printre cei care şi-au cumpărat cartea. Nu o mai am. Am dat-o împrumut, nu mai ştiu cui. A uitat să mi-o mai înapoieze. O parte am salvat-o în propria memorie. Poezia care dă titlul volumului pare că e scrisă zilele acestea, deşi e scrisă în urmă cu peste 30 de ani. Realităţile anilor 70 par astăzi amintiri din viitor. O prognoză a…ce a fost, ce este şi va fi Planeta albastră, cum „cată ea să fie”, cine ştie câţi ani, câţi „seculi” de-acum înainte. M-am aşezat pe o bancă din micul părculeţ de la Sf Treime şi m-am apucat de citit. Când s-a lăsat înserarea am plecat spre casă, aflată la doi paşi. Pe la ora 21 am dat drumul la Tv, fără sonor, şi aşezat comod pe canapea, mi-am continuat lectura. Deodată, liniştea lecturii este întreruptă de un uruit ca de tancuri în mers. Instinctiv, m-am uitat la Tv. Era un film bulgăresc paşnic !. Imagine era. Sonorul era la minim. Nu aveam experienţa unui precedent(cutremurul din 1940) , aşa că primul gând a fost că trec tancuri pe str Madona. Ce tancuri, Doamne , iartă-mă, la noi e pace !. M-au adus la realitate voci amestecate, femei, bărbaţi: ieşiţi, e cutremur ! Am coborât în grabă cele câteva trepte şi m-am alăturat vecinilor panicaţi. Clădirea de vizavi se îndrepta ameninţător spre noi. Dintr-o dată, balansul s-a oprit. Nimeni, însă, nu s-a-ntors în casă. Cei ce mai trecuseră prin aşa ceva avertizau asupra pericolului repetării „scuturăturilor”. Din fericire, casa mea nu a fost avariată serios dar deja se simţea în aer praful, ridicat din foste ziduri ajunse moloz, prin tot oraşul. Parcă să mai împrospăteze aerul, se pornise o ploaie agasantă, măruntă şi deasă. Târziu, spre ora 2 , oamenii au plecat din ploaie, mergând pe la casele lor. Cu siguranţă, cei ce au trăit acele clipe şi le mai amintesc şi azi. Fiecare le-a trăit cu groază, unii au şi azi sufletele îndurerate, în urma pierderilor unor oameni dragi. Nu cred că prin prisma percepţiei grosiere a realităţii putem distinge un raport de cauzalitate între încercările la care ne supune natura , cutremure, alunecări de teren, ploi diluviene, inundaţii, şi „tectonica” socio –politică mondială ori ploile torenţiale ale promisiunilor, intenţiilor de „bine mondial”, planetar. Şi totuşi, într-o realitate sensibilă, nu putem să nu distingem (şi distingem, dar, „de câte ori omul vede un rău/Şi tace-ntorcând capul său”) că şi stihiile naturii şi cele provocate de om îşi sunt unele altora, şi cauze şi efecte, în multe cazuri. Plătim şi noi, românii, o dată cu Planeta, deconturile supercivilizaţiei, cu efecte catastrofale (pre)vizibile:distrugerea stratului protector de ozon, efectul de seră, dispariţia unor specii din flora şi fauna planetei. În schimb, apar specii modificate(degradate) genetic, modificări climatice majore, şi, o dată cu ele, pe fondul slăbirii imunităţii şi a adaptabilităţii la mediu, apariţia a sute, mii de noi suferinţe, dezechilibre, atrofieri şi, nu în ultimul rând,poluarea, degradarea, atrofierea condiţiei umane. Fuioare de fum, de smog, se ridică de pe Planeta albastră, sfidând porţile albastre ale Cerului, şi o dată cu ele, învăluite în ele, păcatele strigătoare la Cer ale luptei omului împotriva omului, cu arma atomică, chimică, economică, bacteriologică, toate considerate culmi ale minţii şi civilizaţiei umane. Planeta albastră ! Aşa se mai vede Pământul , deocamdată, privit poate doar prin hublourile navelor spaţiale, dar privită în detaliu, „cea mai frumoasă stea” pare pe alocuri un uriaş deşert de cenuşă. Sub acest aspect, nu s-a-ntâmplat nimic bun. „Ceaţa” persistă de la Vladivostok în Chile şi de la Vancouver la Tokio. Mai jos, câteva flash-uri ale unor realităţi foarte recente. Cele mai apropiate şi triste realităţi, cutremurele din Chile şi Haiti. Tsunami-ul pornit chiar în 26 decembrie 2004 care a lovit devastator (peste 200000 de morţi) sudul Indiei, Thailanda şi Indonezia. Sunt date certe că proporţiile dezastrului puteau fi considerabil micşorate dacă omul nu lucra împotriva naturii ignorând, distrugând barierele naturale de mangrove, acei copaci cu rădăcini uriaşe, adevăraţi stâlpi de susţinere . În sudul Indiei, statul Tamil Nadu a fost distrus aproape total, excepţie făcând teritoriile unde , cine ştie cum, mangrovele nu fuseseră defrişate.România, 2008. Satele Moldovei de nord şi ale Maramureşului istoric. Râuri ieşite din matcă ! Râuri de lacrimi ! Case plutind cu bucata de pământ alunecată în râu. Imagine de coşmar ! Într-un sat, cimitirul, aflat pe un deal, devenise casa şi speranţa de viaţă pentru câteva familii. Doi copii, un băiat şi o fetiţă, pe o pătură ponosită, noaptea, culcaţi de părinţii lor, cu capetele pe „pernă”, o piatră funerară ! În acele zile şi nopţi de coşmar, clopotele au bătut neîncetat, să alunge norii. Ploile s-au oprit, dar suferinţele, grijile au rămas. Nerezolvate. Mereu vin ploi diluviene. O parte din ele sunt şi lacrimile copacilor, pomilor retezaţi de inconştienţa unora. Era de-ajuns să fie lăsaţi în viaţă acei pomi, pentru a proteja vieţi, destine umane. Ca să nu mai vorbim de inundaţiile din sudul Olteniei. Câteodată, natura ne mai trage de mânecă, amintindu-ne că tot la ea găsim „remediile naturiste” împotriva stihiilor dezlănţuite de ea sau de noi. E din nou primăvară, vor fi din nou ploi. Vor fi „aur şi argint” pentru sămânţa din brazdă ? Sau lacrimi şi suferinţă ? Va fi cutremur? Se estimează că în Bucureşti ar face 500000de victime. Vor fi frământări sociale, mişcări seismice în societatea civilă şi cea politică ?
În timp ce scriu aceste rânduri ascult „Vânare de vânt”. Cântă Moţu’ Pitiş. „De câte ori omul vede un rău/Şi tace-ntorcând capul său…Răspunsul prieteni, e vânare de vânt, răspunsu-i vânare de vânt”…
Şi totuşi ! S.O.S Planeta albastră ! S.O.S Natura ! S.O.S condiţia umană !
Ion Drăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu