Acum 25-30 de ani, (mai)
tânăr fiind, ascultam la „Metronomul” lui Cornel Chiriac de la „Europa Liberă”
muzica „decadentă” a Occidentului. Vedeam
doar prin reviste procurate pe sub mână, de la sârbi, cum arătau idolii Jimmy
Hendrix, Rolling Stones, Led Zeppelin, etc. Mai păstrez şi azi câteva din acele
reviste, precum şi „plăci” cu Beatles, de la bulgari. Astăzi, şi sârbii (o
parte) şi bulgarii, şi noi, am intrat în bătrâna Europă, liberi şi cu acces
direct la idolii tinereţii noastre.Îi ascultăm live, nu printre „gratiile” bruiajului dumnical de la „Europa liberă”.Bulgarii
şi noi, europenii de la porţile Orientului, am avut privilegiul, zilele trecute,
de a-i vedea la treabă (muncă) pe legendarii AC/DC!. I-am aşteptat atâţia ani,
precum părinţii, bunicii pe americani, dar n-am fost la Bucureşti să-i văd pe
australieni !.Personal, aveam starea de spirit potrivită pentru întâlnirea cu
tinereţea mea, dar m-a oprit totuşi, tristeţea, în faţa realităţilor zilei...
Realităţi triste, ca şi cele
ale anilor 80 ai sec trecut, când la spectacolele Cenaclului Flacăra , 20.000-30.000
de tineri cântau refrenul la „Ordinea de zi”: „Viaţa noastră unde e, viaţa
noastră, ce-aţi făcut cu ea ?”...
...Stau pe o bancă, în Parcul Bibescu din Craiova. Lângă mine se aşează o pereche
în vârstă.La scurt timp, banca de vis-a-vis este luată cu asalt de un grup de
copii, liceeni. Entuziasm, impresii „la cald” despre megaconcertul AC/DC de la
Bucureşti. „Colega” de bancă, doamna în vârstă îi spune în şoaptă, soţului ei:
„uită-te şi tu la ei, ciopor pe bănci, în parc, în loc să fie prin băncile
şcolii...; n-au nicio grijă, ei sunt viitorii şomeri români sau negrii Europei
; părinţii multora sunt în pragul disperării şi lor uite de ce le arde !”Soţul
răspunde împăciuitor: lasă-i, dragă, sunt tineri, şi noi am fost ca ei, mai
chiuleam, mai cântam, mai dansam vals, tango şi foxtrot în figuri; eram copii,
în pantaloni scurţi...aşa ne-a prins războiul... au fost totuşi, vremuri grele,
dar a fost frumos, că eram tineri; şi acum sunt vremuri grele,nu-i invidiez,
consumă în regim expresso, frumuseţea vârstei ! Dincolo de doza funciară de invidie
pe tinereţe, doamna are şi n-are dreptate. Au fost cam 60.000 de oameni la
concert. Au fost foarte mulţi tineri, dar au fost şi mulţi cu vârste trecute de
40 de ani, cei care au vrut să „trăiască aievea” un vis al tinereţii, să poată
auzi, vedea „pe viu” AC/DC. Dacă rezolvarea crizei depindea de prezenţa-absenţa
publicului la concert, da, aş înţelege supărarea doamnei, care, paradoxal, ia
totul în serios, aproape în tragic, atitudine atipică aici, la porţile
Orientului. La începutul veacului trecut, Raymond Poincare, avocat şi
politician de succes, spunea într-o
pledoarie la un proces ţinut la Constanţa, în care-şi apăra clientul francez
împotriva Statului Român :”Ce vreţi,
suntem la porţile Orientului, unde totul e luat în uşor !”. Da, este o
trăsătură a noastră, tipic balcanică, acest „luat totul în uşor”, sau râsu’ –plânsu’, sau „râde plângând,
plânge cântând, viaţa o ia în şagă”, dar nici luatul în tragic, autojelania, n-a
ocolit gena noastră a celor aflaţi aici, mereu „la răscruce de vânturi” şi la
margine de imperii. Nu sunt adeptul căderilor în (atitudini) extreme.Am
încredere în puterea de sinteză a românului (tânăr, muncitor, şomer, pensionar)
între luatul în uşor şi luatul în tragic. Toate au o soluţie. Rămâne de ales
cea mai bună.
Dar, în bacoviana „ţara tristă,
plină de humor”, să lăsăm un pic de loc poveştii un pic mai vesele !.
Scriam în ediţia trecută a Contrapunctului
despre mititeii de la 1877. Vă (re)amintesc domniilor voastre povestea micului,
începută în...micul Paris, se pare, la doi paşi de Curtea Veche şi de Hanul lui
Manuc.
Mai există în Bucureşti, pe str Covaci nr 3, clădirea în care funcţiona încă
de la 1852 birtul „La idee” al lui
Iordache Ionescu.Veneau aici, în veacul XX, atraşi de calitatea produselor şi
de atmosferă, Caragiale, Enescu, Ranetti. Din meniu, printre altele:
patricieni(cârnaţi mari), mititei (cârnaţi mici), „torpilă(ardei iute), o
„pricină”(vin la sfert), o „idee”(ţuică la sfert). Odată, cererea de mititei a
fost mult peste ofertă şi nu mai erau „anvelope”(maţe de oaie) în care să se
pună carnea tocată.Consumul depăşea producţia.Conu’ Iordache nu s-a pierdut cu
firea, a micşorat mititeii, a adăugat mirodenii noi şi i-a pus pe grătar fără anvelopă.
Succesul a fost total !.În gastronomie. Mucalitul poet N.T Orăşanu a botezat pe
loc mititeii fără maţ: mici ! Atunci, birtaşul a fost nevoit să ...micească
mititeii „dezbrăcaţi”, din cauză de cerere prea mare. Azi, pe fondul
„renumeraţiei mici după buget”, mica desfătare gastro a românului, micul, va fi
probabil , remaniat. Ce va fi mai mic decât micul ?
...Copiii reiau gălăgios pasaje
muzicale din hit-urile ascultate la concert. Peste ani, poate vor ocupa aceaşi
bancă din parc, pe care stau acum bătrâneii. Pentru tinerii de azi, aceste
vremuri trăite într-o Europă liberă vor deveni amintiri, aşa cum pentru noi au
devenit amintiri anii 60-70 ai sec trecut, când ne strecuram în Europa liberă
pe unde scurte, printre rafalele bruiajului ideologic, duminicile, în Parc,
ascultând la „Metronom” AC/DC, şi rar, la sărbători, fanfara cântând în
chioşcul din faţa casei Bibescu...
Sunt prea tânăr să mă consider bătrân şi prea bătrân să mă cred tânăr.
Celor mai în vârstă şi celor mai tineri decât mine le port în suflet respect şi
iubire, fie şi dintr-un simplu şi creştinesc motiv: iubirea
aproapelui.Timpurile, vremurile, ne vremuiesc pe toţi. Tineri sau vârstnici,
puternici sau slabi, săraci sau bogaţi, prinţi sau cerşetori, în ultimă şi
supremă instanţă, împărtăşim (solidar !) acelaşi destin...
Contemporan cu rockul şi romanţa, muzici
nemuritoare, aud Thunderstruck preluat de copiii generaţiei expresso, dar în
suflet păstrez loc şi romanţei ! „Şi în chioşc, fanfara cânta...” !
Ion
Drăgan
