Păstrez printre amintiri, imagini din anii’50-’60 ai
secolului trecut cu copilul care eram, cu jocurile copilăriei, cu “hoţii şi
vardiştii”, cu “şotronul” şi atâtea altele!
Puţin mai jos de casa mea era vopsit pe asfaltul trotuarului, cu vopsea
galbenă, un soare stilizat. În…nucleul astrului, de fapt, aria cercului format
de liniile închipuind razele, scria cu litere de tipar, “VOTAŢI SOARELE !”. Ce
ne-am gândit noi, copiii? Să facem economie la cretă! Am desenat cu creta pe
asfalt şotronul şi am folosit drept căsuţă rotundă, în capul şotronului, chiar
însemnul electoral! Când ne era joaca mai dragă şi mai nevinovată, se apropie
de noi un nene înalt de nu se mai termina! Avea un costum maro închis şi purta
o pălărie cu boruri late. Vestimentaţia îi dădea un aer posac, mohorât, dar
toate acestea erau nimic pe lângă glasul lui profesoral- drastic-gutural, care
ne-a băgat în sperieţi. Cine v-a-nvăţat pe voi să jucaţi şotronul, să călcaţi,
să vă zbenguiţi în soare? Care din părinţii voştri? Păi, nimeni, nene, noi,
singuri, aşa! Bine, gata cu joaca aici! Dacă vă mai prind, vă notez în carnet,
că ştiu unde învăţaţi şi o să aveţi nota scăzută la purtare, bla, bla! Ne-am
împrăştiat care încotro. N-am mai tropăit pe capul ocupat de slogan, al
şotronului nostru devenit ad hoc, agent electoral. Pentru noi,cercul galben era
doar o parte dintr-un joc! Interzis. De cine? De un nene rău. De ce? Nu ne
interesa!. Eram…apolitici! Ce ştiam noi, copiii, despre alegeri, despre
campania electorală, despre soare ca agent electoral, despre “Votaţi soarele,
votaţi FDP”, despre “afişele” colorate cu vopsea galbenă, “desenate” direct pe
trotuarele, zidurile, gardurile oraşului?...
…În 27 februarie 1948, la trei zile de
la dizolvarea Adunării Deputaţilor, se înfiinţează FDP (Frontul Democaţiei
Populare), o alianţă făcută în scop electoral, între Partidul Muncitoresc Român
(partid rezultat în urma fuziunii Partidului Comunist cu Partidul Social
Democrat), Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular şi Uniunea Populară
Maghiară. În 28 martie 1948 au loc alegeri pentru constituirea noului Parlament
al României, numit de-atunci până în decembrie 1989, Marea Adunare Naţională.
Succesul FDP este zdrobitor: obţine 405 mandate din totalul de 414! În procente, 93,2%. Celelalte 11 mandate
revin ”democratic” simbolicei opoziţii:7 mandate PNL-Bejan, 2 mandate PŢD-Lupu.
Primul act de importanţă majoră adoptat în MAN a fost votat în 13 aprilie 1948:
noua Constituţie a Republicii Populare Române. Noua Constituţie era inspirată
de cea din 1938, elaborată de A.I Vâşinski, ochiul vigilent al URSS în România.
De-atunci şi până în 1989 (cu cosmetizările FUS în 1968 şi FDUS în 1980) au tot
fost votaţi pe liste unice, candidaţii rupţi din… soare, să meargă în MAN să
fabrice legi care să aducă binele, bunăstarea alegătorilor, a poporului. În
fapt, organul legislativ suprem era decorativ, formal. Proiectele legislative
erau elaborate de politic, în structurile înalte ale PCR. De-aici ajungeau la
Guvern care le trimitea la comisiile de specialitate din MAN. Nu existau
dezbateri pe marginea proiectelor de legi, ci unanimitate a voturilor pro.
Toată lumea ştia că era o joacă de-a democraţia, dar o joacă de oameni mari!
Nimeni n-avea curaj să le strice jocul! Nici măcar copiii…!
…Şi a venit decembrie 1989 şi iată-ne cu
Parlament bicameral, în capitalism, în democraţie. Legislativul României s-a
debarasat de influenţele sovietizant-stalinizante de la sfârşitul anilor ’40,
începutul anilor ’50 precum şi de formele cosmetizate ale acestora. Nu mai
există MAN, yes man-ul adevăratului şi unicului făcător de legi, PCR-ul. Acum
există pluripartitism politic. În Parlament, există dezbateri pe proiecte de
legi, există activitate permanentă, în comisii, în plen, în teritoriu, nu ca pe
vremuri, în săliţa (pe lângă spaţiul din Palatul Parlamentului) din Dealul
Mitropoliei, unde aleşii se adunau la câte un da general pentru câte o lege.
Au trecut 23 de ani de la acel moment
astral din decembrie 1989. Lumea s-a schimbat! Chiar şi lumea copiilor! Copiii
născuţi atunci, în zorii libertăţii, poate nici n-au auzit de şotron…!
Şi totuşi, de ce simt eu asemănări între
vremea şotronului copilăriei mele şi vremea de azi? Ce poate pune semnul egal
între dictatura partidului unic şi dictatura democraţiei, a pluripartitismului,
intre epoca marcată de restricţii de toate felurile şi epoca tuturor
libertăţilor? Poate jocul. Nu un joc de copii, ci un joc mai crud, un joc al
maturilor! De-a democraţia!
Revoluţia din 1989 ne-a eliberat total
de sovietizare. Am uitat “votaţi soarele”, am uitat secera şi ciocanul, am
uitat să facem sluj la marele prieten, am uitat “epoca de aur”! Nu cred că
există pericolul revenirii acelor vremuri. Există alt pericol. Acela de
europenizare prin deromânizare! “Ş-apăi, ducă-ne unde ne-or duce!” vorba
cântecului de înregimentare, pardon, de cătănie! Nu ştiu de ce îmi vine în
minte alt cântec, “Decât la neamţu’ cătană”. Să sperăm că rămâne doar un cântec
frumos, de tezaur folcloric, şi nu o ilustrare a unei realităţi triste!
Ion Drăgan
