Din când în când mai primesc de pe la prieteni, pe mail,
diverse calupuri cu construcţii celebre, emblematice, vârfuri ale civilizaţiei
umane, de la vestigiile antichităţii, care au traversat timpul, au supravieţuit
atâtor altor civilizaţii, îmbătrânind frumos, până la construcţiile obraznice,
îndrăzneţe, avangardiste, create de cybertectura civilizaţiei postmoderniste cu
care suntem contemporani. Şi, iată – ne în orizontul privirilor noastre,
contemporani cu Piramida lui Koeps şi cu Burj Al Arab !.Mai devreme m-am uitat
prin albumele cu peste 1000 de poze, ale unei prietene. Am tot respectul pentru
construcţiile avangardiste ridicate spre cer din nisipurile (ne)mişcătoare ale
deşertului mustind a petrol, dar admiraţia mea…antică ,veche şi de demult
rămâne intactă pentru Piramidele mai de la sud-vest, construcţiile avangardiste
din vremea faraonilor Egiptului antic ! Mai trag o raită prin timp, prin
civilizaţii, răsfoind albumul. Ce văd eu din mers răzbătând dintre zidurile
antice, de ev mediu, renascentiste, moderne, postmoderne ale construcţiilor ?
Numitorul comun: un adevărat spectacol de inteligenţă, imaginaţie, rafinament,
autodepăşire, spirit (ultra)modern, avangardism!Fiecare epocă, fiecare
orânduire a încercat să depăşească efemerul prin oamenii vizionari, oamenii
aleşi, oamenii cu har, care au fixat în memoria posterităţii semne –expresii la
superlativ ale gradului de civilizaţie atins. Toate par semne puse parcă în
calea unor posibili vizitatori din timpul fără timp şi spaţiul nemărginit , pentru
a fi procesate, recunoscute, fişate, aşezate în muzeul infinit ca timp şi
spaţiu, al Universului. Câteva repere arhitecturale de prin albume: Empire
State Building, Acropole, Domul din Milano, Muzeul ştiinţei din Valencia, piramidele
de la Indianopolis, clădirea ca o uriaşă anvelopă a Alianz Arena din Germania,
Marele Zid Chinezesc, Centrul Financiar Mondial din Shanghai, cosmodromul
aztec, turnul Taipei 101 din Taiwan, Sagrada Familia, Burj Al Arab, Colloseum,
Muzeul Guggenheim, Turnul Eiffel, Teatrul Naţional din Beijing, barajul de la
Assuan, Turnul din Pisa, TED Cube-Taiwan şi lista ar putea continua ! Eu mă
opresc aici. După atâta istorie, după atâtea construcţii văzute (desigur,
virtual !), după atâta istorie a civilizaţiilor, sintetizată în clădiri
semnificative, pur şi simplu am simţit nevoia
să văd peisaje , natură "sălbatică", unde nu a ajuns mintea,
imaginaţia, mâna omului, să o "civilizeze"! Privind şi minunându-mă
de… minunile arhitecturale din toate timpurile, care simţi că te strivesc prin
încărcătura lor istorică sau cu greutatea blocurilor de bazalt, de granit, de beton, termopan,
sticlă, fibră, etc, din instinct de
apărare, am ieşit în calea lor cu …un fir de iarbă ! M-am trezit îngânând “Să recunoaştem,
totuşi, ni-i dor de-un fir de iarbă”!. Parcă a fost dat tonul unui cor!
Deodată, toate construcţiile s - au
aşezat pe mai multe rânduri, în trepte, ca un cor simfonic, şi au început să
cânte în toate limbile pământului, refrenul la care eu dădusem tonul ! Dirijez
acest cor cu firul de iarbă-bagheta magică, aşezat în faţa construcţiilor, care
parcă s-au redimensionat – miniaturizat! Între mine şi “cor”, autostrada
curbată a Timpului! Da, asta era! “Megalopolisul” sui generis, format din toate
construcţiile reprezentative ale umanităţii are nevoie de o undă de aer
proaspăt, venit dinspre firul de iarbă, eventual, de curând cosit ! Acest oraş
este sufocat de atâta istorie …trecută
şi…viitoare, de miliardele de tone de materiale de construcţii. Îi lipseşte
cadrul, ambientul natural, iarba, copacii, pădurea, viaţa!Trec pe un site,
ştiţi dumneavoastră care, şi caut clipuri cu construcţii ale inegalabilului
architect, Natura. Unele sunt ilustrate muzical , genial, de naiul lui Gheorghe
Zamfir! Da, construcţiile făcute de inspiraţia, inteligenţa şi mâna omului nu
înseamnă nimic, dacă sunt ignorate, dacă sunt distruse cele mai vechi
construcţii din lume, care durează de dinainte de a fi lumea pe lume, construcţiile
perfecte ale Naturii ! Se investeşte (mult prea ) mult în civilizaţia
materială, ignorându-se în aceeaşi proporţie, civilizaţia spiritului,
civilizaţia Naturii (umane) ! Să recunoaştem, totuşi, că Omul este doar un
imitator, ce-i drept, genial, al Naturii! Să recunoaştem, totuşi, că e nevoie
de pasul înapoi, de întoarcerea la (respectul pentru) Natură, în vremuri când
natura umană, condiţia umană, civilizaţia sufletului sunt sufocate sub
greutatea cyber - volumelor de beton,
sticlă, fibră ale arhitecturii post
moderniste, expresie a "îngheţului", a robotizării spiritului. N-aş
vea să fiu înţeles greşit. Iubesc noul, avangarda, sunt un spirit liber, open
mind, dar am deprins înţelepciunea necesităţii pasului înapoi, dacă vrei să
înaintezi sigur.În orice om există, ca o prelungire în planul terestru, fărâma
de dumnezeire, Duhul Constructorului Primordial, al "Creatorului Cerului
şi al pământului, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor", vocaţia de
constructor. De aceea, orice om, orice constructor, nu poate construi trainic,
dacă nu construieşte şi cu sufletul !Acolo, în suflet, orice construcţie e
nepieritoare!
…Mi-am amintit de o iarnă de-acum 50 de ani, când ningea
frumos, cu fulgi mari, ca în ilustratele de Crăciun, iar noi, eu, mama, tata,
ne bulgăream în Parcul Bibescu din Craiova, în faţa Castelului fermecat!
Am scris toate acestea privind din când în când afară, unde
a început să ningă liniştit, rar, cu fulgi mari ! Cât de mult seamănă această
ninsoare cu ninsoarea pe care o păstrez curată, pură, în suflet de aproape50 de
ani,! Ninsoarea din acest mijloc de
februarie este şi ea o construcţie a Naturii - sezonul de iarnă! Aceste
construcţii, cele cu ghiocei ieşind de sub zăpezi, cu firul de iarbă renăscând,
cu copacii în floare, cu lanurile coapte,
în căldura şi seninul verii, cu pădurile verzi, cu munţii coloraţi în culorile
toamnei, cu panere pline de roadele pământului par construcţii atât de fragile,
de sezoniere, în trecerea lor!. Nu, ele
nu trec niciodată! Noi trecem! Ele sunt aici, toate! În suflet ! Aici, poate fi
primăvară într-o zi cenuşie, tristă de toamnă, poate fi soare, senin, când
peste noi cad zăpezi care par nesfârşite. Câteodată, Natura se mai răzbună pe noi
oamenii, pentru că o brutalizăm, o nesocotim, furându-i, ignorându-i, batjocorindu-i,
distrugându-i “construcţiile” şi ne mai încearcă, răsturnând peste noi miliarde
de metri cubi de fulgi uşori de nea! Să iubim, să protejăm construcţiile
trecutului, să îndrăznim, să construim vizionar, dar, să nu neglijăm
construcţiile, civilizaţia din sufletul
fiecăruia din noi, în vremuri când civilizaţia sufletului este ameninţată de
glaciaţiunea cyber civilizaţiei din epoca încălzirii globale!
Ion Drăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu