DEPROFESIONALIZAREA ROMÂNIEI

Strada Madona din Craiova anilor ’50 – ’60 ai secolului trecut era plină şi pe-o parte şi pe alta, de jos, de la intersecţia cu str Calomfirescu, până sus, la magazinul Englezu’, la intersecţia cu str Unirii, de felurite magazine, ateliere, prăvălioare. Găseai de toate, de la alimente, la croitorii, de bărbaţi şi de dame, de lux (croitoriile !), până la atelierul de lăcătuşerie al lui nea Sandu – minte - ngustă. Câteva repere: pe str Madona, colţ cu str Ioan Maiorescu era prăvălia lui Bonciu de unde puteai să cumperi cea mai bună pâine neagră din lume, caldă, bine prăjită, cu mirosul acela ...nu pot să-l „traduc” în cuvinte!. Vizavi,colţ cu str Matei Basarab era o mică alimentară, cu podeaua de lemn mereu  mirosind a bradolină. Aici găseai de toate. De toate însemnând (nu doar) bomboanele mele preferate, scoase din acele borcane –paralelipiped, vârâte cu „lopeţica” în cornete de hârtie, apoi  puse pe cântar, biscuiţii Eugenia, câteodată smochine, portocale, şi chiar marmeladă, de poftă, pentru că nu mă dădeam în vânt după ea, ci după felul tacticos în care vânzătoarea o tăia cu cuţitul (ca un satâr) de lemn, o lua din lădiţa de lemn şi o punea pe cântar. Mai sus, pe aceeaşi parte, era prăvălia lui nea Tomiţă Armăşescu, cu ziare, reviste, ţigări.De-aici îşi cumpăra tata ziarul „Înainte”, ţigări, şi mai stătea la o şuetă cu nea Tomiţă, cu alţi vecini . Cât vorbeau ei, eu ...mă cultivam! Citeam pe litere (la început, doar cele de tipar) titluri din Scânteia, Sportul popular. Când mă-ncurcam în ştiinţa cetitului, mai întrebam !. Lipit de tutungerie, era anticariatul soţilor Gheorghiu. Pentru mine, tutungeria şi anticariatul au fost primele biblioteci - săli de lectură pe care le-am frecventat. Câteodată, iarna, în vacanţe, dar mai ales în vacanţele de vară, venea de la Bucureşti, la bunici, Cucu, fiul accademicianului, literatului recent dispărut dintre noi (11 decembrie 2011) Mihnea Gheorghiu. Cucu nu avea mulţi prieteni pe str Madona, dar mă număram printre ei. Aveam acces restricţionat la cărţi, dar oferta rămânea oricum, generoasă. Când am mers la şcoală, în clasa I-a, citeam cursiv, datorită exerciţiilor de-acasă,  din tutungerie şi anticariat, spaţii puse generos la dispoziţia autodidactului din mine. Chiar vis a vis de anticariat era casa noastră. Mai sus de casa noastră era Ştefan , coaforul de lux. Avea o motocicletă Simpson şi o soţie blondă, Marga. Toată ziua repara la ea. La motocicletă. Din curtea unde ne jucam noi, copiii, îl auzeam strigând:Marga, adu sculele! Câteodată îi cerea asistentei Marga, sculele să lucreze femeile (la părul permanent !), nu sculele de reparat mult prea călărita-i motocicleta. Noi îi iubeam, pentru că nenea Ştefan ne mai plimba cu motocicleta, iar câteodată, când ne chema tanti Marga, intram în coafor, printre cucoanele vârâte cu capul în „coifurile” acelea imense, şi ne mai parfuma pe creştet cu doi trei stropi de apă de colonie. Şi mai era mai sus de anticariat o croitorie de lux, şi mai era şi nenea Brădeanu, bătrânul ceasornicar, şi nea Aniţa, care repara de toate, şi nea Sandu-minte-ngustă, lăcătuşul, şi un fotograf, şi un cismar, şi tocilarul Paulon care avea atelier pe str Matei Basarab, lângă Fântâna purcarului, şi croitorul Doancă, şi doctorul Creţu,... Şi mai era...şi mai era...Sunt doar o parte din „locaţiile de comerţ, producţie şi prestări servicii” pe care le puteai „accesa” în acele vremuri dacă te aflai pe strada Madona. Azi, au rămas toate în amintiri ! Oameni, meserii ! Sigur, timpul nu iartă ! Şi nici revoluţia ! Cea tehnico-ştiinţifică, desigur! Mulţi oameni s-au dus, luând cu ei şi secretele unor meserii, îndeletniciri, sau, dacă a avut cine să ducă mai departe indeletnicirea, aceasta a fost înghiţită de modernism. Firesc , natural ! Ce e nefiresc şi trist, este că s-a pierdut cu timpul şi ceva ce ar fi trebuit să nu se piardă: pasiunea, dragul de meserie, de îndeletnicire , lucrul cu drag, de drag, profesionalismul ! S-a întâmplat şi se întâmplă, DEPROFESIONALIZAREA ROMÂNILOR; A ROMÂNIEI. Şi când te gândeşti că această ţară „ştia, amărâta, să facă de toate”!

Mi-am amintit zilele acestea de comercianţii, prestatorii de servicii, meseriaşii de pe strada Madona din Craiova copilăriei mele, dar, generic, este vorba despre toate oraşele ţării, despre toate meseriile, meseriaşii,  profesioniştii  care azi sunt pe cale de dispariţie.Sigur, meseriaşii acelor vremuri ar fi astăzi total depăşiţi în meserie de tehnica avansată, de robotică, de IT, dar, repet, aveau acel drag, acea pasiune pentru lucrul făcut bine, de calitate ! Ce găsim azi, pe piaţa muncii şi a desfacerii produselor muncii, în meserii mai vechi, mai noi? Lucru de mântuială, „lasă-mă să te las”, „lasă mă, că merge-aşa”, incompetenţă, ”meserie, ce-ai cu mine, că eu n-am nimic cu tine”, înşelătoria, scamatoria, lucru puţin şi de mântuială, marfă românească de proastă calitate, furatul căciulii, oameni nepotriviţi în locuri (de muncă sau de conducere) nepotrivite.

 Ce mai funcţionează azi, pe lângă „dobânda, avocaţii şi rugina”? Cultul promovării nonvalorii şi terfelirea valorii, tristul, jalnicul, perdantul... profit al contraselecţiei !  

”Contraselecţia ne doare/E ca o crimă de omor/Pornită contra fiecărui/Şi împotriva tuturor”…

                                                                                                             Ion Drăgan