Duminică de toamnă, caldă, senină, spre sfârşit de octombrie. E 21
octombrie dar după cum e vremea, ziua pare una de vară târzie.
E ora 11. Merg să cumpăr pâine. Magazinul e la doi paşi de casă, chiar la
intrarea în piaţa de cartier. Întotdeauna mă bucur când găsesc la pâine o
...codiţă rezonabilă, pentru că îmi place să zăbovesc preţ de câteva minute în
magazin, în mirosul de pâine proaspătă,
prăjită, şi, la capătul aşteptării, să fiu răsfăţat de amabilitatea
profesională a fetelor din spatele tejghelei! Ies din magazin. În dreapta,
chiar la intrarea în piaţă sunt instalate corturile care adăpostesc „sectorul
flori”. Este o bogăţie de forme, de culori, de parfumuri!
Categoric, e o duminică de răsfăţ olfactiv! Mă hotărăsc pe loc să nu mă-ntorc imediat
acasă, să pornesc la o plimbare în cartier, pe bulevard. Înainte de a ieşi în
bulevard , trec în revistă „sectorul flori” şi dau o raită printre mesele din
piaţă. Bogăţia, varietatea de produse şi de...mirosuri de legume şi fructe
proaspete îţi încântă ochii şi simţul olfactiv!
Găseşti tot ce vrei pe mese! Munţi de varză, gogoşari, ardei, ceapă verde, ceapă roşie,
praz, morcovi, hrean, mărar, pătrunjel,
salată verde, spanac, roşii, vinete, dovlecei, dovleci de copt, struguri, mere,
gutui. Este cu adevărat îmbucurător să vezi atâta bogăţie de produse! Bucuria
este cu atât mai mare când constaţi că majoritatea covârşitoare a produselor
este din producţie autohtonă, din grădinile producătorilor-vânzători! Şi, încă
un motiv de mare bucurie şi de adus laudă şi mulţumiri lui Dumnezeu este că
această recoltă bogată s-a făcut într-un an secetos, într-un an pe care toţi îl
considerau catastrofal! Nimeni n-ar fi crezut că va fi atâta recoltă adunată
din grădini, de pe câmp, din pomi, când aici, în oraş, prin iulie-august,
peluza din faţa blocului era uscată, ba, chiar, pe porţiuni mari, iarba era
pârjolită, dispăruse de tot, lăsând să se vadă pământul crăpat de uscăciune.
„Eu cred că suntem un popor
vegetal”! În iarna lui 1989 realitatea învingea metafora, dar, după explozia
din decembrie, după dezmorţirea din plină iarnă, primul vers din poezia Anei
Blandiana, „Eu cred”, s-a reîncărcat de semnificaţiile antedecembriste...
De aceea, eu n-am să descarc versul de sensul indus de autoare, dar, văzând
mesele pline cu roadele câmpului, ale grădinilor, ale livezilor şi ale...muncii oamenilor, aş
mai adăuga un sens - nu e nou, ci doar „făcut” uitat! - acela că suntem un popor care şi-ar putea
asigura prin munca proprie, producţia de legume, fructe şi da, chiar şi
producţia de flori care înfrumuseţează
masa românului, măcar la sărbători! Sigur, românului îi trebuie lângă legume,
oarece bucăţică de carne! La capacităţile de creştere a animalelor, de prelucrarea
a cărnii, existente cândva în România, acum am fi putut să şi exportăm! Îmi
amintesc de nebunia de la începutul anilor ’90 cu pulpele de curcan din
America, cu ficăţel de pasăre din Brazilia, cu grâul importat tot din America
(la pachet cu „ciunga” ca bonus). A fost începutul sfârşitului producţiei şi desfacerii pe piaţa
internă a produselor agro-alimentare şi de carne-produse din carne, autohtone. Au
dispărut „Avicolele”, crescătoriile de porci, inclusiv uriaşul Comtim.
Şi uite-aşa, încet, încet, românul a fost ajutat să uite să pună sămânţa-n
brazdă, să ude grădinile pe timp de secetă cu aspersoarele alimentate din
sistemul de irigaţii! A uitat să facă pâine, să producă „lapte, carne, brânză, ouă” în propria
gospodărie!
Toate acestea mi-au trecut prin minte în timp ce mă plimbam printre mese şi
ochii se minunau de atâta belşug şi frumuseţe, iar sufletul meu îi saluta respectuos, cu plecăciune, pe toţi aceşti truditori ai pământului!
Ies din piaţă şi mă-ndrept spre bulevard.Pornesc din piaţă agale, cu
plăsuţa de pâine în mână, şi ajung pe
bulevard. Ce minunăţie! După ce am fost în piaţa ca o grădină imensă, cu de
toate, acum, pe bulevard, simt venind spre mine tot felul de mirosuri din
„laboratoarele” -bucătăriile unde sunt „procesate” de gospodine, cumpărăturile
din piaţă! De la ferestrele larg deschise ale bucătăriilor din apartamentele
blocurilor coboară spre mine aburii ciorbelor, supelor, sosurilor! Se simte
mirosul de ceapă fiartă-n supă, cartofii fierţi în ciorbă, bulion, usturoi, cimbru,
şi chiar „praful” de vegeta , sau
mirosul frunzelor de pătrunjel presărate la gata. Sunt atât de pregnante
mirosurile, că-mi vine să scot din plăsuţă pâinea, să rup un coltuc şi să-l
„înmoi” în aerul cu miros de sos de bulion cu usturoi şi busuioc! Mă aud
cântând...în gând cântecul lui neica Tudor al nostru, pe versurile Otiliei
Cazimir: „Cu morcovi, cu varză, cartofi, pătrunjel/Cu sfeclă, cu ceapă, că
toate-s la fel”!
Sunt în dreptul unui bloc cu 10 etaje. Oferta aromelor se diversifică!
Coboară spre mine, vălurind, miros de cartofi prăjiţi, de carne friptă, de mici
şi chiar de sarmale! Nu se putea să nu adulmec eu şi miros de prăjituri de
casă, cu arome de scorţişoară, de vanilie! Dovleac copt, plăcinte cu mere,
cremşnit, prăjituri cu arome de vişine, de prune!
Îndrept şi spre gospodine, spre toate gospodinele un gând plin de admiraţie
şi respect! Cu siguranţă, în aceste blocuri nu locuiesc oameni pe care-i dau
banii afară din casă! Sunt oameni care, poate nu-şi permit răsfăţul gastronomic
decât duminica, dar atunci, ştiu să pună suflet, să dea gust bun mâncărurilor,
ca o răzbunare parcă, pe gustul amar al vieţii de zi cu zi...! Păcat că pentru
multe, foarte multe familii, mii, zeci de mii, se întâmplă ca în calendarul gastronomic să nu existe
niciodată o zi (cu arome) de duminică !
România întreagă mi se pare un imens bloc-vagon ceauşist, dar construit
acum, după 1989, de (aşa zişii) capitalişti,
care, din dorinţa de a fi alături de popor,
şi-au construit în imediata vecinătate a sordidului bloc, un cartier (al
Primăverii capitalismului) cu vile de lux.
Cu toată abundenţa de produse din această toamnă , pentru unele gospodine,
mame, soţii, niciodată coşul zilnic nu va fi plin, măcar cu zarzavaturi, ca în poezia Otiliei Cazimir: „S-a dus
gospodina să ia zarzavat/Şi vine acasă cu coşu’-ncărcat/Cu morcovi, cu varză,
cartofi, pătrunjel/Cu sfeclă, cu ceapă/Că toate-s la fel!”
Dar, poate cine ştie, acest popor vegetal va trece la acţiune şi va plivi
buruienile care au năpădit ogorul acestei ţări în care clasa politică e...”varză”
! Sau „de porc”!
Ion Drăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu